De la prostul satului la Ignorantul Satului global televizat

De la prostul satului la Ignorantul Satului global televizat
Publicat: 02/02/2018, 15:22

Cea mai răspândită formă de aflare în treabă rămâne datul cu părerea.

Într-o comunicare susținută la un congres de antropologie culturală pe tema pierderii intimității în era globalizării (Veneția, 2000), Umberto Eco a vorbit și despre prostul satului & redutabilul său urmaș – Ignorantul Satului (Umberto Eco, „Înainte ca racul. Războaie calde și populism mediatic”, Editura Class, București 2007, trad. Geo Vasile, pag. 102-103):

„(…) Prostul satului de pe vremuri era cel care, prea puțin înzestrat de mama-natură, atât în sens fizic, cât și în sens intelectual, mergea la cârciuma satului, unde consătenii cei răi îi dădeau să bea pe degeaba, ca să se îmbete și să facă vrute și nevrute. Trebuie spus că în acele sate, deși ignorantul pricepea oarecum că era tratat ca ignorant, accepta jocul ca pe un mod de a primi de băut și, în plus, fiindcă un anume exhibiționism făcea parte chiar din ignoranța lui.

Ignorantul de azi al satului global televizat nu este un individ de nivel mediu, precum soțul care apare pe ecran ca să-și acuze soția de infidelitate. Este sub nivelul mediu. Este invitat la talk-show-uri, la concursuri televizate tocmai pentru ignoranța lui. Ignorantul de la televizor nu este neaparat un subdezvoltat. Poate fi un spirit bizar (…); poate fi un scriitor amator – refuzat de toți editorii – care, înțelegând că, în loc să se încăpățâneze să creeze o capodoperă, poate avea succes dându-și jos pantalonii în direct și spunând măscări la vreo dezbatere culturală; poate fi acea gospodină de provincie care în sfârșit se face ascultată în timp ce pronunță cuvinte dificile și povestește că a avut experiențe extrasenzoriale.

Odinioară, când prietenii de la cârciumă întreceau măsura față de prostul satului, îmboldindu-l la exhibiții intolerabile, interveneau primarul, farmacistul, un prieten de familie, care îl luau pe nefericit pe sus și-l duceau acasă. În schimb, nimeni nu-l duce acasă și nu-l ocrotește pe Ignorantul Satului global televizat, a cărui funcție devine asemănătoare cu cea a gladiatorului, condamnat la moarte pentru plăcerea mulțimii. Societatea, care îl apără pe sinucigaș de tragica sa hotărâre, sau pe drogat de dorința ce-l va duce la moarte, nu-l apără pe ignorantul de la televizor, ba chiar îl încurajează, așa cum pe vremuri erau aplaudați piticii și femeile cu barbă ca să se dea în spectacol la bâlci.

Este vorba, firește, despre o crimă, dar nu ocrotirea ignorantului mă preocupă (deși ar trebui să se îngrijească de el autoritățile competente, fiind vorba despre păcălirea unui incapabil), ci faptul că, aplaudat pentru apariția lui pe ecran, ignorantul devine model universal. Dacă a apărut el, oricine o va putea face. Exhibiția ignorantului convinge publicul că nimic nu trebuie să rămână privat, nici măcar cea mai imundă dintre pățanii și că exhibarea diformității înseși este un avantaj. Imediat ce ignorantul apare pe sticlă, dinamica audienței face din el un ignorant faimos (…). Un fenomen asemănător are loc și pe Internet (…)”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu